Bărbat scos dintr-o fântână de pompierii botoșăneni

Un bărbat de 54 ani din localitatea Brehuiești, comuna Vlădeni, căzut într-o fântână adâncă de peste opt metri, a fost salvat de pompierii botoșăneni, în urma unei intervenții contracronometru.

S-a întâmplat în această dimineață.

Alarma a fost dată puțin după ora 04.00, de familie.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu accesorii specifice, dar și o ambulanță SMURD.

În mai puțin 5 minute, pompierii au reușit să îl aducă la suprafață pe bărbat.

Acesta a fost dus la spital întrucât a stat în apă până la gât și era în șoc hipotermic.

Urmează ca Poliția să stabilească împrejurările în care a ajuns în fântână.