Ieri, 03 aprilie a.c., manifestările dedicate sărbătoririi a 168 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române au adus oaspeţi de seamă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Cei prezenţi au ţinut să mulţumească pentru invitaţia făcută, dar şi pentru modul în care jandarmii îşi fac datoria faţă de cetăţeni şi faţă de societate.
Activitatea s-a desfăşurat în prezenţa prefectului Dan-Constantin Şlincu, a preşedintelui Consilului Judeţean Botoşani, Costică Macaleţi, precum şi a altor reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
Pentru rezultatele bune obţinute în activitate, opt ofiţeri, 21 de subofiţeri şi un maistru militar au fost recompensaţi cu MULŢUMIRI, patru ofiţeri şi 18 subofiţeri au fost recompensaţi cu FELICITĂRI, iar trei subofiţeri au fost recompensaţi cu CITAREA PRIN ORDIN DE ZI PE UNITATE.
“Distincţia de serviciu pentru îndeplinirea în condiţii deosebite a misiunilor încredinţate” a fost acordată plutonierului adjutant şef Florin Cătălin Burlacu.
Pentru rezultatele foarte bune obţinute în activitate, următoarele cadre au fost recompensate cu “ÎNAINTAREA ÎN GRADUL URMĂTOR ÎNAINTEA EXPIRĂRII STAGIULUI MINIM ÎN GRAD”, astfel :
În gradul de plutonier adjutant şef: plt.adj. Zodilă Marius şi plt.adj. Borfotină Gheorghe.
În gradul de plutonier adjutant: plt.maj. Stîncescu Dumitru; plt.maj. Pamparău Costinel-Valerică şi plt.maj. Iftime Laurenţiu-Florin.
În perioada premergătoare activităţii desfăşurate ieri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a organizat concursuri de orientare sportivă, tir, tenis de masă, şah, fotbal, cultură generală şi aruncare a mingii de oină, câştigătorii fiind premiaţi de către Asociaţia Sportivă „Prutul” Botoşani.
2
1
0

