Anul trecut, 128 poliţişti au acţionat zilnic în zonele adiacente unităţilor de învăţământ

Pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei în şcoli, la începutul anului școlar  2019/2020, cele 484 unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani au fost repartizate după cum urmează: 466 Poliţiei, 11 Jandarmeriei şi șapte Poliţiei Locale (Botoşani şi Dorohoi).  

Unităţile de învăţământ identificate cu grad de risc crescut au fost incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre, ca punct obligatoriu de staţionare şi în trecere, în special pe timpul sosirii şi plecării elevilor la/de la cursuri. Pentru fiecare unitate şcolară a fost desemnat câte un poliţist şi un cadru didactic care au conlucrat pentru  prevenirea şi combaterea fenomenului antisocial în mediul şcolar.


În vederea prevenirii comiterii de infracţiuni în şcoli, în perioada analizată, o medie de 128 poliţişti au acţionat zilnic în zonele adiacente unităţilor de învăţământ, în special la intrarea şi ieşirea elevilor de la cursuri, context în care au desfășurat un număr de peste 915 de activități preventive.