Amendă de 2.000 de lei pentru o căruță cu lemne

Recent, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 1 Botoşani – aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Cristeşti – au depistat pe un drum forestier un bărbat de 59 de ani, în timp ce transporta material lemnos fără a avea documente legale.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010 cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.


Mai mult, cantitatea de 1,11 metri cubi de lemn a fost confiscată şi predată în custodie unui reprezentant al Ocolului Silvic Botoşani.