Amendă de 10.000 de lei pentru contrabandă cu țigarete

În data de 9 august a.c., în jurul orei 15.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, B. I., cetăţean bulgar şi Republica Moldova, în vârstă de 41 de ani, conducând un ansamblu auto, format dintr-un autocar marca Setra şi o remorcă, înmatriculat în România, ce efectua o cursă ocazională cu destinaţia Italia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, descoperind astfel, ascunsă  în trei cutii de carton, printre bagaje, cantitatea de 9.000 de ţigarete(450 pachete),  cu timbru de acciza Republica Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării ţigărilor, în valoare de 2.115 lei, și sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei.