ANM a emis alerte meteo de Cod Galben de caniculă. Luni și marți, va fi caniculă în aproape toată țara, conform meteorologilor.
Cod Galben 16 – 17 august
Pentru 16 și 17 august a fost emis un Cod Galben extins, în aproape toată țara. „Valul de căldură se va intensifica și va cuprinde luni (16 august) cea mai mare parte a țării, iar marți (17 august) va persista în regiunile sudice, centrale și estice. Local va fi caniculă, disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între 34 și 38 de grade. Pe alocuri, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade” – a anunțat ANM, care a notat și că „fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala local la munte, în nord și nord-vest, iar marți (17 august) mai ales în regiunile intracarpatice”.
Menționăm că se emite Cod Galben când fenomenele meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă) vor fi temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată.
2
1
0

