Albești. Accident produs de un tânăr băut „ghini di tăt”

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în comuna Albești a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale, iar conducătorul autoturismului implicat, este posibil să se afle sub influența alcoolului.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un tânăr de 29 de ani din comuna Albești, în timp ce se deplasa pe drumul sătesc din aceeași localitate, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în impact cu gardul unui imobil, rezultând doar avarii.

În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.