Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au organizat mai multe acțiuni pentru prevenirea pescuitului ilegal, a transportului ilegal de pește și produse din pește și a accidentelor la trecerea la nivel cu calea ferată.

Activitatea s-a desfășurat pe raza întregului județ, fiind legitimate peste 120 de persoane, controlate 73 de autovehicule, două ambarcațiuni și un agent economic.

De asemenea, polițiștii au patrulat în 18 trenuri care au tranzitat județul Botoșani, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În urma activităților desfășurate au fost constatate în flagrant delict patru infracțiuni, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 6.000 de lei, au fost reținute trei permise de conducere și au fost confiscate 25 de kilograme de pește.