Accident produs de un tânăr băut

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DJ 282A, în afara localității Ionășeni, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din verificările efectuate până în prezent s-a stabilit faptul că doi tineri – de 32 de ani și de 21 de ani – ambii din comuna Blândești, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe 282A, dinspre localitatea Ionășeni înspre Trușești, într-o curbă la stânga, autoturismul a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în afara acesteia.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor doi tineri, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Fiind testați cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului de 32 de ani, și 0,40 mg/l în cazul tânărului de 21 de ani.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să se  stabilească cu exactitate împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.