Ieri dimineaţă, în jurul orei 08.00, a avut loc un accident de circulaţie. B. A., de 56 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Marchian, la intersecţia cu strada Calea Naţională, a surprina şi accidentat pe A. I., de 64 de ani, din comuna Curteşti, angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani în vederea acordării îngrijirilor medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
2
1
0

