Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 171 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 24 intervenții pe zi.
Astfel, s-a acționat pentru stingerea a 20 incendii (11 de vegetație uscată), acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 113 persoane, precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, transport persoane supraponderale, căutare persoană dispărută etc.).
Totodată, s-au desfășurat 29 de activităţi de recunoaştere în teren pe timpul verificării funcționării mijloacelor de alarmare publică.
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 113 persoane.
2
1
0

