Acţiuni de educație preventivă a populației desfăşurate de pompieri

Conform bilanţului pe anul trecut, angajaţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani au desfăşurat peste 2.000 de activităţi de pregătire şi educaţie preventivă a populaţiei. Aceste activităţi  au constat în instruiri, puncte de informare preventivă, antrenamente de specialitate în diferite localităţi, activităţi de informare derulate în cadrul campaniilor naţionale, la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti, activităţi cu cercurile de elevi, exerciţii de evacuare în caz de incendiu/cutremur în unităţile de învăţământ.

La acţiunile enumerate mai sus au participat peste 50.000 de elevi, cadre didactice, dar şi simpli cetăţeni. Cu aceste ocazii au fost distribuite aproape 30.000 de materiale informative (flyere, stikere, pliante și broșuri).

În perioada iulie – august 2016, s-a desfăşurat ediţia a VI-a a „Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă”, în cadrul Proiectului educațional ,,Prezent și viitor în siguranță”, activitate la care au participat 316 elevi și 41 cadre didactice. 

Evenimentul, unic la nivel naţional, s-a finalizat prin participarea a 50 elevi la „Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă”, organizată la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ,,Mihai Eminescu”, în perioada 1 – 5 august 2016.

În altă ordine de idei, în cadrul proiectului “Salvator din pasiune” la nivelul inspectoratului s-a desfăşurat pregătirea a 24 de voluntari ce vor sprijini acţiunile de intervenţie.  Activitatea a constat în susținerea cursului introductiv de inițiere și a celui de prim ajutor de bază.

În zilele de 15 și 16 octombrie, peste 300 de botoşăneni de toate vârstele şi din toate categoriile sociale au învățat să salveze vieți în Caravana SMURD “Fii pregătit!” .