Unii profesori riscă să rămână fără posturi

Zilele acestea, pe holurile Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani este o foială de nedescris. Directorii unităților de învățământ vin pe rând să prezinte planul de vacantare a posturilor din şcolile pe care le conduc. Din nefericire, veştile nu par a fi prea bune şi se preconizează că vor fi cadre didactice care vor rămâne fără posturi.

Conform celor declarate de Gabriel Hîrtie, inspector şcolar general adjunct, abia peste două săptămâni va exista o imagine de ansamblu a tot ceea ce înseamnă norme didactice și posturi în învățământul botoșănean. 

”Prioritatea zero a învățământului botoșănean este aceea de a rezolva restrângerile de activitate, pentru a obține un post începând cu data de 1 septembrie 2017. Asta este acțiunea principală a IȘJ” – a declarat Gabriel Hîrtie, inspector școlar general adjunct.


Din păcate, acum există situații în care profesorii ar putea intra în restrângeri de activitate.

”Da, avem semnale! Deocamdată nu ne pronunțăm oficial până nu vin cu planul de vacantare, poate găsim soluții. În mod normal, noi facem tot posibilul să găsim soluții pentru ca acele cadre didactice să nu intre în restrângere. Îi așteptăm pe domnii directori să vină cu planurile” – a încheiat Gabriel Hîrtie.

Vizate de restrângerile de activitate sunt cadrele didactice specializate pe discipline tehnice.