Oraşul Paphos din sud-vestul insulei Cipru, este considerat cea mai ieftină destinaţie turistică din Europa.
"Paradisul considerat cea mai ieftină destinaţie turistică din Europa"Oricât de tentante ar fi dietele restrictive pentru a scăpa de kilogramele în plus sau pentru atingerea unor scopuri în materie de performanțe sportive, acestea pot avea un efect negativ asupra sănătății inimii.
"Care este cel mai sănătos tip de regim pentru inimă"Adjunctul secretarului general al NATO pentru investiţii în domeniul apărării, Camille Grand, a vizitat Baza Militară 99 Deveselu.
"Vizită oficială NATO în Baza Militară 99 Deveselu"Premierul Sorin Grindeanu a anunţat la începutul şedinţei de Guvern, că Ministerul pentru Mediul de Afaceri a pus în dezbatere publică proiectul legii prevenţiei.
"Proiectul Legii Prevenţiei a intrat în dezbatere publică"Astăzi dimineaţă, noul şi vechiul prefect au avut o întâlnire în biroul de la etajul I al Prefecturii. Vă reamintim că aseară, prin Hotărâre de Guvern, Dan Nechifor a fost înlocuit din funcţie cu Dan Șlincu.
"Întâlnire amicală între fostul şi viitorul prefect al judeţului Botoşani"Vara anului 2017 se estimează a fi una călduroasă, posibil cu cantități reduse de precipitații în lunile iulie și august.
"Meteorologii se așteaptă la o vară călduroasă"Românii care dețin o viză validă pentru SUA sau au primit o viză pentru Canada în ultimii 10 ani vor putea călători fără vize de la 1 mai.
"Românii vor merge fără viză în Canada, de la 1 decembrie"În zilele de 29 şi 30 martie 2017, poliţiştii dărăbăneni au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii abaterilor la regimul rutier.
"Filtre rutiere la Darabani.Vezi ce sancţiuni au aplicat poliţiştii"
Botoşănenii sunt aşteptaţi, duminică, la Inspectoratul de jandarmi. Află unde au loc demonstraţiile jandarmilor
Duminică, 02 aprilie a.c., între orele 10.00 – 14.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani organizează „Ziua porților deschise”, la sediul inspectoratului din municipiul Botoșani.
"Botoşănenii sunt aşteptaţi, duminică, la Inspectoratul de jandarmi. Află unde au loc demonstraţiile jandarmilor"Un grav accident de circulaţie a avut loc în urmă cu câteva zeci de minute în localitatea Cucuteni, de lângă Truşeşti.
"Un bărbat a murit carbonizat în propria maşină"După „Balenă albastră”, un nou JOC MORTAL devine din ce în ce mai viral pe Facebook! Uite ce a păţit o fetiţă care a întrebat pe contul ei „Cum pot să devin o zână?”.
"După „Balena albastră”, un nou JOC MORTAL devine viral pe Facebook. Ce sunt puşi să facă minorii"În această seară, începând cu ora 20.30, pe Stadionul Municipal va avea loc meciul dintre FC Botoşani şi ASA Târgu Mureş.
"Astăzi, FC Botoşani vrea trei puncte în meciul cu ASA Tg. Mureș"
2
1
0

















