Senatorul liberal Cristian Chirteș a declarat că săptămâna aceasta jocul “Balena albastră” va fi supus atenției Comisiei parlamentare de control asupra activității Serviciului Român de Informații.
"“Balena albastră” – săptămâna aceasta, în Comisia de control SRI"Clubul LIONS Botoșani, în prezența past guvernatorului Districtului 124 România, Istvan David, distribuie către 30 de nevăzători, membri ai Asociaţiei Nevăzătorilor, computere recondiţionate care au preinstalat softul BatPro.
"30 de nevăzători din Botoșani au primit computere cu aplicaţia Bat-Pro de la Asociaţia Lions Club"Mai multe ferme de dimensiuni mici vor putea accesa bani europeni prin submăsura 6.3 din Planul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
"Mai multe ferme mici vor primi bani europeni, după ce a scăzut plafonul minim al producției"Partidele naţionaliste PRU, PRM şi PND vor constitui o alianţă politică, intitulată Blocul Identităţii Naţionale în Europa, respectiv “BINE”.
"PRU, PRM şi PND vor constitui o alianţă politică, intitulată prescurtat BINE"Ioan Diaconu, un copil de opt ani cu autism din Botoşani, a scris un volum de poezii. Cartea a fost publicată, iar specialiştii în psihiatrie pediatrică spun că este o lucrare-unicat în România.
"Copilul poet care se luptă cu autismul în versuri: la opt ani a scris o lucrare-unicat"La finalul acestei săptămâni va avea loc conferinţa de alegeri a conducerii filialei PNL din municipiul Botoşani.
"Cine vrea să conducă PNL la Botoşani"Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunțat că va face publică lista “neagră” a agențiilor de turism, rămase fără licență, fiind vorba de peste o mie de agenții.
"Peste 1.000 de agenţii de turism au rămas fără licenţă"Guvernul a decis ca pentru anul 2017 valoarea efectivă a sprijinului pentru motorina utilizată în agricultură să fie de 1,4185 lei/litru.
"Subvenţia pentru motorina utilizată în 2017 în agricultură va fi de 1,4185 lei/ litru"Astăzi, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani a publicat lista cu locurile de muncă vacante în judeţ.
"Locuri de muncă în Botoşani. Asistenţii medicali sunt la mare căutare"În perioada 3 – 7 aprilie 2017, poliţiştii botoşăneni desfăşoară Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, campanie desfăşurată la nivel naţional.
"Săptămâna prevenirii criminalităţii!"Ieri a avut loc etapa a 20-a a Ligii a 4-a la fotbal.
"Liga a 4-a. Victorie categorică pentru Rapid Ungureni! GALERIE FOTO"După cum v-am informat, la sfârşitul săptămânii trecute a avut loc şedinţa Consiliului Local al municipiului Botoşani în care s-a votat bugetul pentru anul 2017.
"Municipiul Botoşani are buget!"
2
1
0


















