Astăzi mai sunt posobile intensificări ale vântului.
"Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi"Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ieri contestația la executare depusă de președintele PSD, Liviu Dragnea.
"Instanța supremă respinge contestația lui Dragnea la condamnarea primită în dosarul “Referendumul”"Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a semnat ieri, 24 aprilie, contractul de finanțare privind fazarea proiectului de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată, în județul Suceava.
"Sucevenii pot! Noi mai aşteptăm…"Statul român s-a obligat să plătească OMV sumele pe care această companie urma să le investească în lucrări de mediu legate de poluarea istorică.
"OMV a dat în judecată statul roman"La începutul acestei luni, fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, a devenit consilier personal al şefului judeţului, Maricel Popa.
"Salariul botoşăneanului dublu-inculpat Gheorghe Nichita este ţinut la secret"Proiectul legii salarizării unitare a fost înregistrat în urmă cu câteva minute la Senat.
"Proiectul legii salarizării unitare a fost înregistrat la Senat"Vicepreşedintele PNL Sulfina Barbu a criticat ieri proiectul de lege privind salarizarea.
"“PSD amăgeşte salariaţii din sectorul public cu salarii pe care nu le poate asigura”"Sănătatea Darabani s-a impus în deplasarea de la Vârfu Câmpului mult mai greu decât o arată scorul.
"Cărăbuș a adus trei puncte pentru Sănătatea Darabani"Congresul ALDE l-a ales pe Călin Popescu-Tăriceanu pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii.
"Călin Popescu-Tăriceanu a devenit unicul preşedinte al ALDE"Plutonierul major Iulian Rotariu a plecat într-o nouă misiune extremă – ultramaratorul “Sahara Race 2017”.
"Pompier botoșănean plecat într-o nouă misiune extremă"
Poliția va organiza campanii informative pentru circulația autoturismelor cu volanul pe partea dreaptă
Gradul scăzut de vizibilitate în timpul efectuării manevrei de depășire pe drumurile publice reprezintă principala cauză a accidentelor care au avut loc.
"Poliția va organiza campanii informative pentru circulația autoturismelor cu volanul pe partea dreaptă"
Doina Federovici: „Echipa PSD-ALDE din Guvern și Parlament și-a îndeplinit promisiunile pentru primele 3 luni”
Președintele PSD Botoșani Doina Fedeovici a făcut bilanțul primelor trei luni de guvernare.
"Doina Federovici: „Echipa PSD-ALDE din Guvern și Parlament și-a îndeplinit promisiunile pentru primele 3 luni”"
2
1
0
















