Aproximativ 2,074 milioane de preșcolari și elevi vor beneficia de acest program.
"Mâncare mai bună pentru elevi prin Programul “Laptele şi cornul”"Educație
La examenele recent încheiate din cei 623 de absolvenţi înscrişi doar 481 au fost prezenţi efectiv în sălile de examinare.
"Doar 150 de absolvenţi au trecut “BAC-ul” de toamnă!"Simina Luca de 12 ani și Ioana Matfeev, coordonatorul cercului de jurnalism, au prezentat dezbaterea.
"Traducătorii prezenți la Atelierele FILIT, într-o dezbatere interesantă cu tinerii reporteri. FOTO."Când începe şcoala şi când intră elevii în vacanţă.
"Înapoi în bănci! Luni începe noul an şcolar"Copiii aflaţi la Agafton sunt instruiţi de instuctori specializaţi în artele marţiale.
"Tabăra de la capătul României unde sute de copii învaţă tehnici complexe de auto-apărare"Ziaristul Radu Căjvăneanu a expus proiectul Centrului Europe Direct Botoșani – Cafeneaua publică -, cu tema Europa Traducerilor.
"Atelierele FILIT pentru traducători – ediția 2017, la Ipotești"Grupul țintă eligibil este reprezentat de copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, cursuri de zi.
"Elevii defavorizaţi vor primi peste 300.000 de ghiozdane"Care este structura noului an şcolar. Se strâng semnături pentru ca şcoala să înceapă mai târziu.
"Părinţii vor să prelungească vacanţa de vară!"Primele rezultate vor fi afişate pe 1 septembrie.
"Bacalaureat 2017. Astăzi are loc proba orală la Limba şi literatura română"Elevii fără posibilităţi materiale vor beneficia de rechizite şcolare din fonduri europene.
"Elevii fără posibilităţi materiale vor beneficia de rechizite şcolare din fonduri europene"Discuţiile pe acest subiect au fost purtate ieri de Andreea Păstârnac, ministrul pentru românii de pretutindeni, şi guvernatorul regiunii Cernăuţi, Oleksandr Fishchuk.
"La Cernăuţi se va deschide o şcoală în limba română. FOTO!"Câţi elevi dintre cei înscrişi s-au prezentat la examen.
"Prima probă a “BACULUI” de toamnă, primul elev eliminat"
2
1
0


















