Detalii despre „olimpicul” de la Laurian.
"Un nou succes pentru Tudor Cardaş!"Educație
Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, concursul s-a dovedit a fi foarte atractiv, atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice.
"Concursul „Micul pieton” 2018 – etapa zonală"Cine va reprezenta judeţul Botoşani la etapa naţională.
"Concursul Naţional de dans ,,Împreună pentru viitor’’ şi-a desemnat câştigătorii"Şi-au făcut echipă şi sunt considerate o adevărată revelaţie.
"Fetele de la ţară care joacă fotbal!"Ilie-Cristian Tofan, elev în clasa a XII-a, a obținut și Premiul Special pentru cea mai bună interpretare masculină, la secțiunea “Dramatizare”.
"Premii peste premii obţinute de elevii Seminarului din Dorohoi"Şase elevi ai Colegiului Naţional „A. T. Laurian” au participat la competiţia de interpretare vocală în limba franceză, coordonator fiind profesorul Alina Diana Rusu.
"Podium cucerit de „laurieni” pentru cântat în franceză. FOTO"Concursul este organizat în vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale.
"Premii și menţiuni la etapa naţională a Concursului naţional „Made for Europe”, 2018"Cine sunt aceştia şi cine sunt pofesorii care i-au pregătit.
"Rezultate excepţionale obţinute de elevii de la „Laurian” la olimpiadele naţionale"În cadrul liceului, elevii au ocazia să participe la numeroase activități și programe școlare și extrașcolare organizate de trupele de teatru în limba română, engleză și franceză, ansamblul de dansuri populare, ansamblurile corale și cluburile de spiritualitate, jurnalism, artă, literatură.
"Admitere 2018 la Seminarul Teologic Ortodox Dorohoi"Calendarul anului şcolar 2017-2018.
"Când se întorc elevii la cursuri"Elev la “Laurian”, Tudor este coordonat de profesorul Liliana Tomiţă.
"Tudor Cardaş va reprezenta România la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada"Alţi trei elevi din judeţ au obţinut rezultate remarcabile.
"MEDALIE DE AUR obţinută de Tudor Cardaş la Olimpiada Naţională de Matematică!"
2
1
0


















