Expoziţia se intitulează “Europa în regiunea mea – Nord Est România” şi este o iniţiativă botoşăneană de promovare a regiunii Nord Est România. Coordonatorii evenimentului sunt Radu Căjvăneanu şi Relu Oneaga.
"Premieră regională: Ziua Europei – Expoziţie de fotografie simultană în cinci capitale de județ din Moldova!"Cultură
Tineri din trei judeţe ale ţării au participat, în perioada 27 aprilie – 1 mai 2018, la Tabăra de artă fotografică „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului”, ediţia a III-a.
"Fotografi botoșăneni în tabăra de artă fotografică de primavară la Buhalniţa – Neamţ. FOTO"Vorona a reușit să demonstreze și în 2018, la Bacău, că tradiția este vie, păstrată ca atare de oameni, în privința meșteșugurilor și a obiceiurilor de peste an.
"Comuna Vorona, nominalizată printre “Comorile României”!"
Au început înscierile pentru Festivalul Naţional de muzică folk pentru copii şi tineret “Seri melancolice eminesciene”
Acesta va avea loc la Ipoteşti, în perioada 6-8 iulie 2018.
"Au început înscierile pentru Festivalul Naţional de muzică folk pentru copii şi tineret “Seri melancolice eminesciene”"Trofeul Concursului a fost obținut de Corul „Divinitate”, din Soroca, Republica Moldova, dirijor Tamara Coșciug.
"Festivalul-Concurs Coral de Muzică Sacră şi-a desemnat câştigătorii"Spectacolul va avea loc mâine, de la ora 12.00, la Casa Sindicatelor.
"PNL vă invită la Concert"Şi în acest an, Sala Teatrului Dorohoi s-a dovedit a fi neîncăpătoare.
"Ediție aniversară a Concertului omagial „Flori pentru mama”"Scopul festivalului este promovarea muzicii uşoare româneşti şi lansarea tinerilor interpreţi.
"“Mărţişor dorohoian” a ajuns la a 35-a ediţie!"Fiul primarului din Curteşti a oferit un recital de zile mari.
"Şezătorile iernii au ajuns la Curteşti. GALERIE FOTO!"Vlăsineştii sunt sigur un loc sfânt românesc, unde educaţia şi cultura nu sunt lăsate de izbelişte.
"Vlăsineşti – aşezare a culturii tradiţionale. GALERIE FOTO!"Manifestarea a fost una de succes!
"Şezătorile iernii la Răchiţi-Costeşti"Invitatul special al spectacolului este Doru Octavian Dumitru. Cât costă şi de unde puteţi achiziţiona bilete!
"“Simfonia Buclucaşă” – un altfel de spectacol la Botoşani!"
2
1
0

















