Un bărbat în vârstă de 62 de ani se deplasa cu autoturismul pe raza localității Dorobanți, comuna Nicșeni.
La un moment dat, șoferul a observat că iese fum de sub capotă și a oprit pe marginea drumului.

În încercarea de a stinge incendiul, bărbatul a suferit arsuri la o mână și a avut nevoie de îngrijiri medicale, care i-au fost acordate de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță ajuns la locul evenimentului.
La fața locului s-au deplasat și pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospeciala cu apă și spumă. La sosirea gărzii de intervenție, autoturismul era cuprins în totalitate de flăcări.
Flăcările au cuprins și vegetația uscată de pe marginea drumului.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit electric.
2
1
0

