Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 28 de ani din municipiul Botoșani cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 4 iunie 2020, a condus un autoturism pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice, 0,68 pe aparatul etilotest.
Mai mult de atât, tânărul a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Întrucât s-a sustras urmăririi penale, a fost identificat și condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere, pe data de 10 iunie 2020, ocazie cu care față de acesta s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.
Ieri, tânărul a ajuns în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
A fost admisă propunerea de arestare preventivă pentru suspectul de 28 de ani, retinut pentru 24 de ore pe data 10 iunie 2020, cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor de conducere fara permis si conducere sub influenta alcoolului.
2
1
0

