Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă cumpărătorilor să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, în special în perioada marilor reduceri de preţuri, cum este şi Black Friday, iar în cazul în care consideră că drepturile le-au fost încălcate să semnaleze ANPC pentru orice abatere.
„Reducerile mari de preţ, într-o anumită perioadă, sunt binevenite atât pentru consumatori, cât şi pentru operatorii economici.
 Pentru a beneficia de aceste reduceri, fără să le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, să fie extrem de vigilenţi şi să acorde maximă atenţie tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de preţuri, cum este Black Friday. De asemenea, recomandăm verificarea preţurilor prin consultarea site-urilor care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs. În cazul în care aceştia consideră că drepturile le-au fost încălcate le recomandăm să ne semnaleze orice abatere şi îi asigurăm că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor le va acorda tot sprijinul” – susţine Paul Anghel, directorul general al ANPC.

Reguli de respectat în cazul vânzărilor cu preţ redus
Reprezentantul ANPC spune că vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor. Astfel, orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice.
„Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus” – spune Anghel.
El recomandă ca în perioada ofertelor de Black Friday cumpărătorii să citească „cu atenţie caracteristicile produsului” şi să verifice dacă acesta corespunde cu adevărat dorinţelor şi nevoilor lor.
Reguli pentru cumpărăturile online
Comerciantul este obligat să informeze corect şi complet consumatorii prin publicarea, pe website-ul său, a unor informaţii precum: datele de identificare (denumirea, adresa poştală şi electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăţilor comerciale şi cel de înregistrare fiscală etc); caracteristicile esenţiale ale produsului; preţul cu toate taxele incluse; cheltuielile de livrare, dacă este cazul; modalităţile de plată şi de livrare; perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs; existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului.
Pentru cumpărăturile online, ANPC recomandă consumatorilor să verifice stocul existent, preţul afişat pe site şi dacă acesta este integral (conţine sau nu TVA) şi dacă preţul include costul de livrare.
De asemenea, în cazul returnării produsului, consumatorul îşi poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului. Profesionistul trebuie să ramburseze toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării.
Rambursarea se face folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.
 2
2 1
1 0
0