În mod cert, anul acesta Primăria municipiului Botoşani va reuşi să semneze proiecte cu finanţare europeană. Primul pas a fost deja făcut, Biserica “Sfântul Gheorghe” fiind beneficiara unui astfel de proiect în valoare de 7,2 milioane de lei.
De altfel, chiar şi Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani, spune că “anul acesta se vor semna proiectele europene 100%”. Fără doar şi poate, proiectul care priveşte transportul public urban – care are o valoare de 32 de milioane de euro – este “cireaşa de pe tort”. Acest proiect – de mare importanţă pentru municipiul Botoşani – va fi accesat prin Axa 4 din Planul Operațional Regional (POR).
Chiar ieri, în şedinţa Consiliului Local Botoşani, a fost votat bugetul municipiului pentru anul 2018, iar în acesta au fost prinse sumele necesare pentru cofinanţarea tuturor proiectelor cu fonduri europene pe care Primăria doreşte să le implementeze începând din acest an. “Am prins bani în buget pentru aceste proiecte, pentru că banii vor veni mai mult decât sigur. Acum depinde de guvernanți când semnează finanțarea…Noi suntem în grafic, chiar mult peste celelalte orașe din regiunea noastră” – a declarat Cătălin Flutur.
Referitor la proiectul de 32 de milioane de euro, trebuie să sublinem faptul că Primăria Botoşani a trimis deja la Autoritatea de Management toată documentaţia necesară pentru semnarea finanţării. De remarcat este faptul că din aceşti bani se vor finanţa şi alte obiective, nu doar transportul public de călători. “Pe lângă reabilitarea în totalitate a infrastructurii de transport, a depoului sau a stațiilor de tramvai, vom cumpăra tramvaie noi, vom face piste de biciclete, dar vom reabilita şi unele străzi care sunt apropiate de calea de rulare a tramvaielor” – a ţinut să precizeze Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.
De asemenea, prin acelaşi proiect vor fi amenajate câteva locuri noi de joacă. Mai mult, unele sume vor fi folosite pentru spaţiile verzi din municipiul Botoşani.
2
1
0

