Spor de 15% la salariile din administrația locală, pentru condiții de muncă periculoase

Guvernul a adoptat, ieri, printr-o hotărâre, Regulamentul privind condiţiile acordării şi cuantumul sporului pentru condiţii de muncă pentru angajaţii din administraţia publică locală, act normativ în baza căruia respectivele categorii de angajaţi vor putea beneficia de acest spor într-un cuantum de până la 15% din salariul de bază, prevăzut de Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Potrivit unui comunicat al Executivului, locurile de muncă pentru care se acordă acest spor sunt acelea care presupun condiţii de muncă periculoase, constatate în urma efectuării determinărilor sau, după caz, expertizărilor de specialitate.

“La stabilirea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se au în vedere: existenţa factorilor nocivi şi mecanismul de acţiune a acestora asupra organismului, intensitatea de acţiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori, durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi, existenţa unor condiţii de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, care determină un risc de îmbolnăvire sau de accidentare, structura şi nivelul morbidităţii în raport cu specificul locului de muncă” – precizează sursa citată.


Conform comunicatului, actul normativ stabileşte şi nivelul sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, astfel: până la 15% din salariul de bază, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc; până la 10% din salariul de bază, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc; până la 5% din salariul de bază, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 2 factori de risc. “Cuantumul sporului se stabileşte prin aplicarea cotei procentuale asupra salariului de bază în luna respectivă, corespunzător timpului efectiv lucrat” – potrivit aceleiaşi surse.