Veşti proaste! Teatrul „Mihai Eminescu” sărit de la finanţare prin PNDL

Astăzi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a publicat lista investiţiilor ce vor fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) în perioada 2017-2020. Paradoxal, cu toate că cei doi parlamentari ai opoziţiei, senatorul Costel Şoptică şi deputatul Cristian Achiţei, au făcut tot ce le-a stat în putinţă, Teatrul “Mihai Eminescu” – o ruină în prezent – a fost “sărit” de la finanţare.

În schimb, Doina Fedorovici, liderul PSD Botoşani, s-a grăbit să iasă cu un comunicat de presă în care să se laude cu cât mult bine a făcut partidul pe care îl reprezintă locuitorilor judeţului Botoşani. Despre teatru, nicio vorbă!

Din lista publicată pe site-ul MDARAPFE am aflat că în municipiul Botoşani vor fi finanţate mai multe “Lucrări de modernizare pentru autorizarea la incendiu” a unor unităţi şcolare din judeţ.  Cea mai mare finanţare a unei lucrări din municipiul Botoşani este “Reabilitare și modernizare str. Drumul Tătarilor, municipiul Botoșani”, valoarea acesteia depăşind 6,2 milioane de lei.

Cei mai mulţi bani, peste 23,5 milioane de lei, vor ajunge în comuna Manoleasa. Acolo se doreşte “Înființare rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Manoleasa, județul Botoșani”.  La fel, sume importante vor ajunge la Consiliul Judeţean Botoşani, cea mai mare valoare – aproximativ 22 de milioane de lei urmând a fi folosită pentru „Modernizare și consolidare DJ 282 A km 0+000-10+000, DN 29D Ionășeni-Mășcăteni”.

Lista cu toate obiectivele de investiţii ce vor fi realizate prin PNDL o găsiţi AICI.