Primăria este interesată de două clădiri lăsate în paragină

Primăria municipiului Botoşani a demarat demersurile necesare pentru a intra în posesia a două clădiri istorice din oraş. Este vorba despre fostul sediu al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) – amplasat pe strada Marchian, lângă Casa Sindicatelor – şi de cel în care şi-a desfăşurat activitatea Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) – amplasat la intersecţia Bulevardului Mihai Eminescu cu strada Mihail Kogălniceanu (lângă Casa Ventura).

Ambele clădiri sunt în prezent în administrarea Ministerului Sănătăţii şi se degradează cu fiecare zi care trece. Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani, chiar dacă nu prea crede că Ministerul Sănătăţii va renunţa uşor la cele două immobile, s-a gâandit cam care ar putea fi destinaţia lor viitoare. În fostul sediu al CAS el crede că s-ar putea înfiinţa o grădiniţă, mai ales că în apropiere a funcţionat până nu de mult Grădiniţa 24. Aceasta a fost relocată după ce imobilul de pe Mihail Kogălniceanu a fost retrocedat vechiului proprietar.


La fel, în frumoasa clădire de lângă Casa Sindicatelor, primarul crede că s-ar putea muta o parte a Muzeului Judeţean, acolo unde unele picturi se degradează în subsoluri. În acest caz, imobilul ar urma să fie preluat de Consiliul Judeţean. “Am dubii! În general, statul se desparte greu de clădiri și aici am experiența clădirilor de la vechile unități militare. Vorbesc doar de clădiri, nu de terenuri, care sunt cum sunt. Iar în clădirea de aici, de pe Marchian, nu știu ce am putea să facem… S-a discutat foarte mult că putem face o secție a Muzeului Judeţean ca să putem scoate din subsol toate tablourile care stau acolo. Cred că s-a discutat la un moment dat ca acea clădire să revină Consiliului Județean. Nu știu ce am putea să facem noi acolo, ne luăm până la urmă niște obligații în plus, dar dacă poate doamna Ciofu poate rezolva” – a spus Cătălin Flutur.