Anunţ îngrijorător pentru şoferii nesimţiţi! În scurt timp, maşinile oprite neregulamentar vor fi ridicate!

Conform celor declarate de Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoşani, angajaţii Primăriei lucrează intens în aceste zile la elaborarea unui nou regulament care vizează blocarea și ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar. De asemenea, reprezentanţii municipalităţii trebuie să stabilească şi tarifele pentru parcările cu plată sau blocarea, respectiv, ridicarea maşinilor, dar și modul de gestionare a întregului serviciu.

Din cele spune de viceprimar, de această activitate ar urma să se ocupe Eltrans SA, societatea de transport public călători din subordinea Consiliului Local: ”Acum se poate delega activitatea fără licitație. Legislaţia a fost modificată. Deși eu am transmis că intenționez acest lucru în urmă cu câțiva ani (delegarea – n.n.), atunci nu se putea. Între timp, s-a modificat legislația şi se poate delega activitatea doar către o societate subordonată Consiliului Local”


După cum se ştie, municipalitatea intenţionează să acceseze un proiect european prin care calea de rulare a tramvaielor să fie refăcută şi să se achiziţioneze tramvaie noi. Acest lucru ar cam lăsa societatea municipală fără principalul obiect de activitate, cel puţin pe perioada desfăşurării lucrărilor.

”Ținând cont de specificul activității Eltrans și de investițiile noi care urmează a fi implementate la nivelul municipiului Botoșani, activitatea societăţii poate fi diminuată. Pentru a nu afecta bunul mers al acestei societăți, am considerat că este cea mai potrivită pentru delegarea directă a acestui serviciu. Ei au și o suprafață de teren destul de mare care să le permită depozitatea autoturismelor. Mă refer atât la maşinile abandonate, cât și cele care au fost ridicate în urma staționării neregulamentare” – continuă viceprimarul.


El nu exclude nici posibilitatea unor noi angajări la Eltrans, dacă acest lucru va fi necesar.

De asemenea, maşinile care încurcă circulaţia, dar sunt parcate regulamentar, pot fi relocate conform noului regulament. “De exemplu – spune Cosmin Andreidacă un autoturism blochează accesul pompierilor sau al ambulanţei, acesta poate fi mutat la o distanţă de 100-200 de metri pentru a permite accesul salvatorilor”.


În opinia lui, tarifele de deblocare sau de recuperare a maşinilor ridicate vor fi mai mici decât în trecut şi vor fi fundamentate astfel încât să permită realizarea unui mic profit societăţii Eltrans. La fel, redevenţa care va fi plătită municipalităţii va fi diferenţiată (mai mult pentru serviciul de parcări şi mai puţin pentru blocări şi ridicări).

Vă reamintim că activitatea de ridicare sau blocare a autoturismelor a fost reglementată printr-o ordonanță de Guvern. Cu toate acestea, Executivul a lăsat la latitudinea autorităţilor locale stabilirea unui termen de aplicare.

Noul regulament, la care încă se lucrează, va intra în dezbatere publică și abia apoi va fi aprobat în plenul municipal. Asta înseamnă că nesimţiţii mai au vreo două luni la dispoziţie să parcheze sau să oprească maşinile după cum îi taie capul.