Ieri, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi au reușit identificarea unui bărbat de 46 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la 1 an și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de colectare, deținere, producere, transport, preluare depozitare, predare, desfacere și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
Bărbatul a fost depistat pe raza localității de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
2
1
0

