Un sucevean băut a intrat cu mașina în șanț

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul județean 208C un autoturism a pătruns pe contrasens și apoi a intrat în coliziune cu șanțul de pe marginea părții carosabile.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un tânăr de 32 de ani, din județul Suceava, în timp ce a condus un autoturism pe drumul județean 208C, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu șanțul de pe marginea drumului.

Ulterior, acesta a părăsit autoturismul, intrând într-un lan de porumb, unde a fost identificat de către polițiști.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult de atât, acesta avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.