Ţigări de contrabandă, depistate de poliţiştii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 3.180 ţigări de contrabandă şi 25 sticle cu alcool, în valoare totală de 2.623 de lei, care erau transportate ascunse în bagajele personale ale șoferilor.

Pe timpul unor acţiuni specifice, desfăşurate în zona de frontieră, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au oprit în trafic mai multe autoturisme, la volanul cărora se aflau cetăţeni cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit, în autoturisme, în bagajele personale ale șoferilor, cantitatea de 3.180 ţigarete de diferite mărci precum şi 25 sticle de alcool.


În cauză, țigările şi alcoolul, în valoare totală de 2.623 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă.