Noaptea trecută, în jurul orei 23:00, patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Biroului de Ordine Publică aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Calea Națională a depistat, pe baza semnalmentelor, un tânăr de 23 de ani, din comuna Pomârla, dat în urmărire generală.
Pe numele tânărului era emis, de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei de 8 luni de închisoare.
El a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt.
Acesta a fost escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
2
1
0

