Peste 2.800 de botoșăneni rămân în izolare la domiciliu

Până ieri, 1 iunie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani în carantină instituționalizată se aflau 20 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19.

La ora actuală, numărul botoșănenilor aflați în izolare la domiciliu este 2871.

Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani, 772 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, iar 535 au fost declarate vindecate. (Decesele au fost transmise în cadrul informarii GCS-46).

Structurile de ordine și siguranță publică sunt la datorie și acționează pentru prevenirea criminalității și pentru fluidizarea și monitorizarea traficului, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente nedorite. Misiunea forțelor de ordine este de a verifica respectarea prevederilor legale în contextul stării de alertă.

Cu privire la măsurile de relaxare care au intrat ieri în vigoare, prefectul județului, Dan Nechifor, a declarat: „Având în vedere măsurile de relaxare intrate în vigoare începând cu data de 1 iunie, recomandăm botoșănenilor să respecte în continuare regulile de distanțare socială și prevederile noilor reglementări. Starea de alertă înseamnă în continuare vigilență și responsabilitate atât din partea noastră, a autorităților, cât și din partea cetățenilor”.

Nerespectarea legislației în contextul stării de alertă poate atrage sancțiuni contravenționale cuprinse între 500 și 10.000 de lei.