Tâlharul de pe Aleea Pictorului, AREST LA DOMICILIU

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tănăr de 28 de ani din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.

În urma probabatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, acesta, in timp ce se deplasa pe Aleea Pictorului din municipiu, a deposedat o femeie de 77 de ani, de geanta pe care aceasta o purta pe umăr.

Autorul i-a smuls geanta victimei, iar în încercarea de a-și păstra bunul, femeia a căzut. 

Au fost desfășurate activități specifice, ocazie cu care polițiștii au stabilit traseul pe care autorul s-a deplasat, precum si alte date de interes operativ care au dus la identificarea acestuia in cel mai scurt timp. De asemenea, au fost identificate si bunurile sustrase de la persoana vătămată.

Tânărul de 28 de ani a fost introdus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva, iar ieri a fost prezentat Parchetului de pe langa Judecătoria Botoșani cu propunere de arestare preventivă.

Instanța de judecată a respins propunerea organelor judiciare de arestare preventivă a tânărului de 28 de ani din municipiul Botoșani și a dispus arestarea la domiciliu a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

În acest timp, polițiștii vor efectua zilnic controale pentru a verifica respectarea măsurii de arest la domiciliu, iar în cazul nerespectării, aceasta va fi înlocuită cu arestul preventiv.