Tânăr din Moldova prins la volan cu permisul de conducere anulat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce anulat.

În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din țară, conducând un autoturism marca Skoda Superb, înmatriculat în Cehia, cetățeanul din Republica Moldova A.A., în vârstă de 23 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul nu a putut prezenta un permis de conducere, declarând că acesta i-a fost anulat anterior în Republica Moldova, în urma unui accident rutier.

Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere, acesta fiind anulat.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.