În urma executării misiunilor specifice, jandarmii au aplicat week-end-ul trecut 53 de sancțiuni contravenționale însumând 13.000 de lei și au confiscat bunuri în valoare de
930 de lei.
Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar au fost încheiate procese-verbale de constatare și sancționare a contravenției și pentru nerespectarea legislației în vigoare privind regimul silvic, actele și faptele de comerț, pescuit și acvacultură, precum și pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun.
În cadrul acțiunilor pentru prevenirea braconajului piscicol pe barajele de acumulare Rogojești și Bucecea, executate în cooperare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, jandarmii au aplicat 11 sancțiuni în valoare totală de 5.200 de lei.
Scopul acestor acțiuni este conservarea unui fond piscicol bogat și variat și, implicit, a biodiversității în habitatele piscicole naturale.
2
1
0

