Sexagenar din Botoșani dus direct la Penitenciar

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri, în urma activităţilor informativ-operative desfăşurate, au depistat un bărbat de 63 de ani, din municipiul Botoşani, faţă de care era emis un mandat de executare a pedepsei de către Judecătoria Botoşani.

Acesta a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie.


Bărbatul a fost reţinut şi ulterior escortat către Penitenciarul Botoşani, în vederea încarcerării.