Dublă infracțiune comisă de un bărbat călare pe moped

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Răuseni, au oprit pentru control un moped condus de un bărbat de 45 de ani.

În urma controlului s-a stabilit faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Mai mult, mopedul nu figurează ca  înregistrat sau înmatriculat în circulaţie.


Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui vehicul neînmatriculat, acesta fiind totodată sancţionat contravenţional pentru lipsa asigurării obligatorie.