Un microbuz cu 12 pasageri a fost implicat într-un accident rutier, sâmbătă dimineaţă, în oraşul Târgu-Jiu din judeţul Gorj, iar patru persoane au ajuns la spital.
Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, accidentul s-a produs pe strada Unirii din oraşul Târgu-Jiu şi au fost implicate un autoturism şi un microbuz cu 12 pasageri.
În urma impactului, patru persoane au nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au primit primul ajutor la faţa locului şi au fost transportate la UPU Târgu-Jiu pentru investigaţii medicale.
În microbuz se aflau 12 persoane, două dintre acestea (un bărbat şi o femeie) având nevoie de îngrijiri medicale, iar în autoturism două femei au fost rănite.
2
1
0

