Național. UCIGAȘ la 18 ani!

Un tânăr de 18 ani din judeţul Neamţ a fost reţinut în această dimineață, fiind suspectat că a lovit un bărbat de 51 de ani cu pumnii şi apoi cu o coadă de topor, după ce s-au certat. Bărbatul lovit a murit.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Neamţ, un bărbat a fost omorât în noaptea de vineri spre sâmbătă în satul Poieni din comuna Piatra Şoimului.

Surse locale au declarat că bărbatul a mers să bea, alături de un tânăr de 18 ani, la un bar, însă acesta era închis.

Cei doi au început să se certe, iar tânărul de 18 ani l-a lovit pe bărbat cu pumnii în zona feţei. Bărbatul a încercat să plece, însă tânărul a revenit cu o coadă de topor şi l-a lovit de mai multe ori în cap, până când a murit.


Tânărul bănuit de crimă a fost prins şi reţinut, fiind introdus în arestul IPJ Neamţ.