Vremea, astăzi

Vremea continuă să se încălzească astăzi. Cerul va fi variabil, iar în nord, vest, centru şi la munte sunt prognozate averse şi descărcări electrice mai ales în orele amiezii şi spre seară, informează ANM.

Vântul va avea intensificări în vest, nord-vest şi centru dar şi în zonele montane.

Maximele termice se vor încadra între 17-27 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării.


La noapte cerul va fi variabil iar în zonele centrale, vestice, nordice şi cele montane mai sunt anunţate ploi. Vântul va sufla moderat. Minimele termice vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.