Tâlharul din Botoșani a ajuns după gratii

În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii din cadrul Biroului Supravegheri Judiciare în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor impuse prin măsura controlului judiciar, s-a constatat faptul că un tânăr de 27 de ani din municipiul Botoşani, cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de tentativă la tâlhărie calificată, a încălcat măsura sus menţionată, sens în care a fost sesizată instanţa de judecată.

La data de 4 aprilie 2019, Tribunalul Botoşani a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile.


Bărbatul a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu, reţinut şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani.