Prognoza METEO pentru următoarele trei zile

Astăzi, vremea se va rãci faţã de ziua precedentã, mai accentuat în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, unde valorile termice se vor situa sub mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri mai ales în cursul zilei în Transilvania, Oltenia şi în jumãtatea de vest a Munteniei, dar numai izolat vor mai fi ploi slabe. În zona de munte, pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în sudul Banatului, unde viteza la rafalã va depãşi 70…80 km/h, dar temporar şi la cote mai reduse în cursul zilei şi în regiunile sudice, sud-estice şi nord-vestice.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, mai ridicate în Câmpia de Vest pânã în jurul valorii de 20 de grade, iar cele minime se vor situa între -4 şi 6 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali pânã spre -8…-9 grade. Spre sfârşitul intervalului, local se va semnala brumã, îndeosebi în nordul, centrul şi estul teritoriului.

Miercuri

În regiunile extracarpatice, precum şi în depresiunile intramontane, vremea va fi rece pentru aceastã datã îndeosebi dimineaţa şi noaptea, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Vor fi înnorãri temporare în vestul şi sud-vestul ţãrii, dar numai izolat, mai ales în a doua parte a intervalului, va ploua slab. În restul teritoriului, cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar noaptea, local, se va produce brumã.

Vântul va continua sã prezinte intensificãri în sudul Banatului şi local în zona Carpaţilor Meridionali, unde viteza la rafalã va depãşi 70 km/h, iar în celelalte regiuni va sufla slab şi moderat, trecãtor cu uşoare intensificãri.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime se vor situa între -8…-7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 7…8 grade în Dealurile de Vest.


Joi

Regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru aceastã datã din an în regiunile intracarpatice şi în general uşor sub acestea în restul zonelor. Cerul va fi mai mult senin, exceptând sud-estul ţãrii, iar în prima parte a intervalului şi vestul şi nord-vestul, unde vor fi înnorãri temporare şi cu totul izolat, trecãtor, posibile ploi slabe.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporar susţinute în sudul Banatului, iar ziua, la cote mult mai reduse local şi în estul şi sudul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade pe litoral şi 20 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime, în general, între -4 şi 6 grade. Noaptea, local va fi brumã.