Minoră accidentată din cauza vitezei

Un tânăr de 24 de ani din comuna Vlădeni – care se deplasa în calitate de conducător auto pe drumul european 58, în afara localităţii Baisa – nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, împrejurare în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

În urma producerii accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unei pasagere de 17 ani, cei doi fiind transportaţi la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.


În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.