Zilele trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Igor J., cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Republica Moldova.
La controlul de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport a fost descoperită, ascunsă în două spaţii special amenajate, unul între bancheta din spate şi rezervor, cel de al doilea sub mecanismul frânei de mână, cantitatea de 14.360 ţigarete, (718 pachete) diferite mărci.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor, în valoare de 6.648 lei, a autoturismului, în valoare de 9.300 lei, și sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei.

În acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetăţeanul moldovean Alexandru C., în vârstă de 32 de ani, pasager în autoturismul proprietate, marca Ford, înmatriculat în Lituania.
La controlul de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună de control a descoperit, ascunsă în spătarul scaunului din spate a autoturismului, cantitatea totală de 2.600 ţigarete, (130 pachete) marca Ashima.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor, în valoare de 1.209 lei, în vederea confiscării şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 lei.

O zi mai târziu, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român Mihail P., în vârstă de 47 de ani. Bărbatul conducea un autoturism marca Toyota, înmatriculat în Republica Moldova, în care echipa comună de control a descoperit ascunse sub scaunele din spate ale autoturismului, 2.200 ţigarete, (110 pachete) de diferite mărci, de proveniență duty-free.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 512 lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 lei, precum și indisponibilizarea autoturismului până la plata amenzii.
2
1
0

