În perioada 21 – 25 mai 2018 se va derula – la nivelul judeţului Botoşani – „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Acţiunea este rezultatul unei iniţiative la nivel naţional a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
„La nivel național, în fiecare zi, prin activitățile pe care le desfășuram, dorim ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulți cetățeni! Scopul nostru este sa conștientizăm atât necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție în diverse situații, cât și consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni. O vorbă spune că e mai ieftin să previi decât să combați. Unul dintre rolurile noastre este și de a reduce factorii favorizanți care conduc la comiterea de ilegalităţi, prin informare. Comunitatea este şi ea responsabilă de a-şi lua toate măsurile de siguranţă şi de prevenire. În practică, în viaţa de zi cu zi, tendinţa omului este aceea de a neglija măsurile de siguranţă. Modul de a gândi «Mie nu mi se va întâmpla!», este încă întâlnit” – transmit poliţiştii din Botoşani.
Săptămâna prevenirii criminalității presupune organizarea de activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. Astfel, vor fi abordate, în ordine: prevenirea delincvenței juvenile, prevenirea victimizării minorilor, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului (cu accent pus pe prevenirea furturilor din locuinţe, prioritate locală a poliţiştilor botoşăneni), prevenirea violenţei în familie şi siguranţa rutieră.
La nivelul judeţului Botoşani, Săptămâna prevenirii criminalităţii va include activităţi specifice organizate în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar, precum și cu diverse comunități locale. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității se vor afla în mijlocul elevilor a numeroase unități de învățământ (Liceul Teoretic Grigore Antipa Botoșani, Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Școala Profesională de Cooperație Botoșani, Liceul Alexandru cel Bun Botoșani) pentru a discuta despre criminalitate și despre ce înseamnă să previi.
2
1
0

