Un grav accident de circulaţie a avut loc în afara localităţii Viile din judeţul Galaţi. Din primele cercetări a rezultat că şoferul, un tânăr de 23 ani, nu a adaptat viteza într-o
curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, a ajuns pe un pod care nu avea bariere de protecţie şi autoturismul a căzut de la înălţime. Maşina s-a răsturnat, iar în urma impactului o tânără de 19 ani, pasageră pe scaunul din dreapta faţă, a decedat. Şoferul a fost rănit.
“Am fost solicitaţi să intervenim la un eveniment rutier în apropierea localităţii Viile. Echipajul a găsit la faţa locului o tânără care nu prezenta semne vitale, caz în care a fost constatat decesul” – a declarat şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi.
Şoferul consumase alcool. “La testarea cu aparatul Drager a şoferului a reieşit că acesta avea o alcoolemie de 0,33 mg/l alcool pur la mie în aerul expirat. Mai apoi, i s-au recoltat şi probe biologice şi a reieşit că avea o concentraţie de alcool în sânge de 0,90 la mie. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Şoferul urmează a fi reţinut pentru 24 de ore şi prezentat magistraţilor de la Târgu Bujor în vederea luării măsurilor legale” – a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Gabriela Costin.
2
1
0

