Haine adică “de firmă”, confiscate de poliţiştii botoşăneni

Recent, poliţiştii Serviciului de Investigaţii a Criminalităţii Economice au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale pe raza întregului judeţ. Cu ocazia acţiunii, au fost verificaţi 16 agenţi economici şi au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 38.000 de lei, fiind totodată dispusă confiscarea de bunuri şi numerar în valoare de peste 3.700 de lei.

Totodată, au fost constatate şapte infracţiuni de punere în circulaţie de produse contrafăcute, fiind indisponibilizate în vederea confiscării peste 95 de articole de îmbrăcăminte în valoare de peste 4.000 de lei.


Astfel, în urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei întreprinderi individuale din orașul Darabani au fost identificate şi ridicate un număr de 39 produse îmbrăcăminte, inscripţionate cu mărci similare cu cele înregistrate, care prezentau indicii că sunt contrafăcute şi pentru care reprezentantul legal al societăţii nu a putut prezenta documente care să ateste originalitatea acestora.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie fără drept de produse similare cu cele care poartă o marcă înregistrată şi care prejudiciază titularii de drepturi. Articolele de îmbrăcăminte identificate, în valoare de 2.824 de lei, au fost indisponibilizate în vederea confiscării.