Accident stupid la Văculeşti

Aseară, echipajele de pompieri şi cele de la ambulanţă au fost solicitate să intervină la locuinţa unei femei din comuna Văculeşti. Aceasta, într-un moment de neatenţie, şi-a prins degetul arătător în maşina de tocat carne. Din nefericire pentru ea, în ciuda eforturilor depuse, nu a mai putut să îşi scoată mâna din maşinăria electrică, motiv pentru care a cerut ajutorul cadrelor medicale.

Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii din Dorohoi, care au reuşit să elibereze mâna gospodinei din ciudata capcană. Mai mult, salvatorii dorohoieni nu au agravat leziunile victimei.


Din fericire, femeia era conștientă. Ea a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportată la spitalul municipal din Dorohoi pentru îngrijiri medicale de specialitate.