COD ROȘU de caniculă în România

Mâine va fi cod roșu de caniculă pentru 12 județe din vestul țării. Codul va intra în vigoare vineri la ora 9.00 și va fi valabil până la sâmbătă seara. “Valul de căldură care a debutat încă de luni, continuă să se intensifice, iar temperaturile maxime devin extreme, comparabile chiar cu recorduri înregistrate în ultimii 50 de ani. Valorile vor fi între 39…42 de grade Celsius. Disconfortul termic devine deosebit de accentuat. Nici nopțile nu sunt foarte răcoroase și se așteaptă temperaturi minime de peste 20 de grade Celsius. Pe lângă cele două zile pe care le putem considera de foc, va fi totuși o schimbare după ziua de sâmbătă, când regiunile nordice se stabilizează” – a declarat meteorologul ANM, Dinu Mărășoiu.


Mâine am putea avea 40 de grade, iar sâmbătă, temperaturile ar putea ajunge până la 42 de grade Celsius. “Există în vigoare un cod portocaliu în vestul țării, unde disconfortul termic va fi accentuat, în sensul ca indicele termic va depăși frecvent indicele de 80 de unități. În restul zonelor cu cod galben, vom avea temperaturi cuprinse între 36…38 de grade Celsius. Din păcate, valul de căldură va persista peste țara noastră și la finalul acestei săptămâni, ba chiar se va mai intensifica, iar mâine și poimâine temperaturile vor crește” – a declarat meteorologul.