346 de botoşăneni, dintre care 74 copii, au fost salvaţi de pompieri în primul semestru al anului 2017, din locuinţele cuprinse de flăcări, autoturismele implicate în accidente rutiere, fântâni sau alte medii ostile vieţii. Alte 3.035 persoane dintre care 84 copii, care sufereau de diferite afecţiuni medicale au ajuns la timp la spital pentru îngrijiri de specialitate ca urmare a intervenţiei echipajelor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din cadrul inspectoratului.
În prima jumătate a anului, botoşănenii au solicitat ajutorul forţelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani de aproape 5.000 de ori, ceea ce înseamnă o medie de peste 27 misiuni de salvare a vieţii şi bunurilor pe zi. Comparativ, în aceeași perioadă a anului 2016, numărul intervenţiilor la care au acţionat serviciile profesioniste a crescut cu peste 10%.
Împărţite pe categorii, acestea înseamnă 265 incendii, 3.044 intervenţii SMURD, din care 416 intervenţii ale echipajului de terapie intensivă şi 14 intervenţii la accidente rutiere, 20 misiuni de salvare a unor animale din medii ostile vieţii, 12 misiuni de asanare a muniţiei neexplodate, 12 intervenții pentru înlăturarea efectelor produse de fenomene meteo periculoase (inundații, vânt puternic, înzăpeziri), 220 alte intervenţii (degajări persoane blocate în apartamente, imobilizate la pat, deblocări uşi, transport persoane bolnave, transport apă menajeră, etc.), 148 de misiuni pentru asigurarea-supravegherea zonei de producer a unei situaţii de urgenţă și 1.216 misiuni de recunoaștere în teren și educare preventivă a populației. În 326 situaţii, pericolul a fost înlăturat de cetăţeni sau membrii serviciilor voluntare/private pentru situaţii de urgenţă până la sosirea forţelor ISU Botoşani ori au fost alarme false.
În urma situaţiilor de urgenţă produse (incendii, înec, accidente rutiere, persoane găsite decedate în apartamente), altele decât S.M.U.R.D., şi-au pierdut viaţa 11 persoane, dintre care patru adulți au decedat în urma unor incendii. De menţionat este faptul că nici o persoană nu şi-a pierdut viaţa după sosirea echipajelor ISU Botoşani la locul intervenţiei.
2
1
0

